Limbajul mimico-gestual – istorie

Originea limbajelor semnelor (mimico-gestuale) pe care le practica persoanele surde este la fel de misterioasa ca cea a limbilor vorbite. Persoanele surde au existat inca de la inceputul istoriei umane ; si de cand persoanele surde se intalnesc, cu precadere in orase, au dezvoltat intre ei aceasta limba – sunt marturii inca din antichitate. Abatele Epee deschide prima scoala destinata tinerilor surzi in 1760 la Paris, si devine celebra in Europa. In acest timp, metoda pe care a inventat-o , « semnele metodice », a fost in mod progresiv abandonata in favoarea utilizarii limbii semnelor, permitand surzilor formati in aceste scoli sa devina ei insisi profesori, si chiar directori de scoli. Mediul medical si presiunile politice au impus interzicerea limbii semnelor in educarea tinerilor surzi din 1880 pana la sfarsitul secolului 20. Dupa aproximativ douazeci de ani, odata cu esecul masiv a metodelor orale, limba semnelor a fost din nou recunoscuta pentru/in educarea tinerilor surzi. Ea este obiectul de cercetari si de invatamant din ce in ce mai numeroase in universitati. Limba semnelor este o limba a carei structura este strans legata de sistemul perceptiv vizual. Surdul este o persoana care nu comunica in general verbal, sau foarte dificil, ci in lmbajul semnelor, pentru ca aceasta limba raspunde unei logici vizuale si nu auditiva. Persoana surda percepe lumea in mod vizual si fizic, si se exprima in acelasi fel. De aceea limba semnelor solicita corpul. Aceasta limba, a carui caracter iconic garanteaza constructia gandurilor si conceptualizarea, permite persoanei surde sa se structureze, sa se identifice intr-un sentiment de apartenenta la o istorie. Ca si orice alta limba, limba semnelor are flexibilitatea necesara pentru a creea vocabular nou si structura gramaticala noua. La fel ca toate limbile, limba semnelor inglobeaza o intreaga capacitate de expresie, si mai ales din toate domeniile de abstractizari. Aceasta limba permite in mod egal indivizilor sa isi formeze un spirit critic, sa isi dezvolte rationamentul si sa isi insuseasca capacitatea de a se detasa, de a realiza o reflectie analitica.

Limba semnelor este o limba de sine statatoare care are o legitimitate educativa si culturala, o limba vie, o limba de invatamant, un element de constructie pentru copilul surd, accesul la o cultura si la un patrimoniu, o limba cu dimensiune estetica, poetica. Aceasta limba permite copilului surd sa aiba acces la aceleasi cunostinte ca un copil auzitor deoarece este o limba naturala pentru copilul surd si ii permite sa isi dezvolte identitatea, autonomia, increderea in sine, si sa acceada la cunostinte scolare si generale si sa intre intr-o a doua limba : limba franceza scrisa. Studiile lingvistice referitoare la limba semnelor se dezvolta in Franta : incepand cu primele studii de Paul Jouison, apoi cercetari actuale de Christian Cuxac, diverse universitati au creat echipe dedicate acestor studii (Paris, Rouen, Lille, Toulouse, Bordeaux, Grenoble, Nancy, Rennes etc.). Aceste cercetari au permis intelegerea structurilor de mare iconicitate a limbajului semnelor.( transfer personal, proces de iconicizare etc.). Limba semnelor a fost utilizata in educatia tinerilor surzi de la crearea primelor scoli in 1760 pana in 1880. Ea a dat rezultate excelente : persoanele surde au putut avea acces la o formare de calitate, devenind profesori, directori, artisti, scriitori etc. La sfarsitul secolului XIX, au loc doua miscari : interzicerea limbilor minoritare in favoarea limbii nationale si dezvoltarea puterii medicale, care au dus la interzicerea limbajului semnelor in educatia copiilor, sub pretextul « normalizarii » surzilor. Rezultatul a fost catastrofal : la finele unui secol, mai mult de 80% dintre surzi erau analfabeti, limitati in ceea ce priveste lucrul manual, deseori someri. Din fericire, dupa aproape 20 de ani, multumita luptei persoanelor surde, cu influenta unor tari europene si americane, si de asemeni unor reflectii ale specialistilor( psihologi, lingvisti, pedagogi), limba semnelor isi regaseste dreptul de cetatenie in societate si in educatia surzilor. Intr-adevar, prin definitie, pentru copiii surzi, perceptia stimulilor auditivi pune probleme, fiindu-le foarte greu sa invete franceza orala.Cea mai buna metoda trece drept cea a invatarii limbajului semnelor (LSF -La langue des Signes française), singura limba care le este in mod natural accesibila, aceasta pentru a le permite achizitia tuturor cunostintelor si pentru a le asigura o dezvoltare optima a personalitati.